Tag: stomatologie copii

Cele mai des intalnite probleme orale la copii

Group Of Young Friends TogetherAfectiunile orale reprezinta o importanta problema de sanatate publica,atat la nivelul copiilor,cat si al adultilor, cu consecinte semnificative asupra starii generale de sanatate -fiind implicate in etiologia multor boli cronice.

Afectiunile orale au un impact major asupra indivizilor cu consecinte negative asupra calitatii vietii. Factorii socio-economici si de mediu au un rol semnificativ in aparitia problemelor de sanatate orala.

Pe langa tratarea cat mai urgenta a leziunilor deja aparute, preventia are un rol deosebit de important prin reducerea expunerii la factori majori de risc si prin promovarea unui stil de viata sanatos.

Primele probleme care apar la copii in ceea ce priveste sanatatea orala sunt cele determinate deeruptia dentara. Parintii trebuie sa inteleaga ca procesul de eruptie dentara este unul individualizat- varsta de eruptie, simptomele aparute, comportamanetul copilului variaza in fuctie de fiecare individ. Procesul de eruptie incepe in jurul varstei de 4-6 luni si se termina aproape de 3 ani.

Insa, in ultima vreme, poate datorita factorilor de mediu, o intarziere de 1-1,5 ani peste varsta normala de eruptie este considerat ceva fiziologic,normal.

Daca pentru unii parintii aparitia dintisorilor se face fara nici o problema, pentru cei mai putin norocosi acest proces este insotit de salivatie excesiva, inflamarea gingiilor-atat la nivelul crestei, cat si la nivelul obrajilor, tendinta de a baga diverse obiecte in gura si a le mesteca, modificari ale comportamentului- iritabilitate.

Insa, cresterea temperaturii corpului cu mai mult de 1 grad in timpul procesului de eruptie nu se datoreaza acestei actiuni. De ce mai multe ori, cel mic va face febra din cauza unei infectii microbiene datorata introducerii in gurita a diverselor obiecte.

O alta problema des intalnita in ultima vreme sunt dintii supranumerari. De obicei sunt dinti mai mici,modificati de forma care apar cel mai frecvent in zona incisivilor centrali superiori.

Acestia pot sa erupa normal, pot sa creasca in directia opusa sau pot ramane inclusi la nivelul osului fiind descoperiti doar accidental la radiografie. Prezenta ”acestor” dinti supranumerari poate determina: tulburari de eruptie ale dintilor permanenti si intarzieri de crestere ale acestora, pot afecta pozitia dintilor normali si pot determina inghesuiri grave- incongruente dento-alveolare– ce nu pot fi rezolvate decat prin tratament ortodontic.

Dintii supranumerari au si ei un proces ”opus”; acesta este anodontia, adica lipsa unuia sau mai multor muguri dentari. Anodontia este de obicei ereditara, afectand cel mai des incisivii centrali superiori si premolarii.

De aceea, se recomanda ca in jurul varstei de 4-5 ani micutului sa i se efectueze prima radiografie panoramica, pentru a verifica prezenta mugurilor dintilor definitivi.

Dintii temporari sunt asemanatori celor definitivi, insa smaltul dentar al dintilor de lapte are o rezistenta mai scazuta decat cel al adultilor, de aceea este si mai susceptibil la atacul acid, deci mai putin rezistent la aparitia cariilor.

Consumul de alimente si bauturi care contin zahar reprezinta sursa de hrana pentru bacteriile care determina aparitia cariilor.Acestea transforma zaharul in acid care va ataca smaltul dentar. In timp, saliva neutralizeaza acizii fromati, insa e foarte important pentru a reduce riscul de aparitie al cariilor ca parintii sa limiteze cantitatea de zahar pe care oconsuma micutul.

O forma particulara de carie la copii este caria de biberon, care reperezinta o forma agresiva de carie ce apare pe dintii de lapte ai copiilor sub 3 ani.

Se mai numeste si carie galopanta deoarece are o evolutie fulminanta; trecerea de la o pata alb- galbuie pe suprafata dintelui pana la afectarea totala a suprafetei dentare facandu-se foarte rapid, dintii ajungand in stadiul de resturi radiculare colorate in negru in zona in care au erupt.

Studiile arata ca aproximativ 5-10 % din copii prezinta carie de biberon. Caria de biberon este cel mai des intalnita problema stomatologica la copii.

Obiceiurile vicioase sunt unele gesturi facute de copil, repetate de multe ori in decursul unei zile, facute in mod constient sau nu, care au drept rezultat modificari ale aparatului dento maxilar.

Printre cele mai intalnite obiceiuri vicioase intalnite la copii sunt: suptul degetului(al obrazului, al buzelor sau al diverselor obiecte-paturica, jucarii), deglutitia infantila, respiratia orala, rosul diverselor obiecte(creioane, jucarii) si diverse actiuni ce pot influenta pozitia mandibulei.

Obiceiurile vicioase trebuie deconditionate cat mai repede, deoarece consecintele pe termen lung pot fi extreme de grave.

Problemele de sanatate orala ale celor mici pot fi prevenite printr-o buna colaborare intre parinti si medicul stomatolog. De aceea,odata cu aparitia primului dintisor, puteti sa programati deja si o vizita la medical specialist care va va informa asupra lucrurior pe care trebuie sa le faceti pentru a mentina integritatea dintisorilor micutului dumneavoastra.

 

Sursa: Sfatulmedicului.ro

Prima vizita la dentist

Pregatirea copilului pentru prima vizita la stomatolog

Cartile de specialitate recomanda o prima vizita la eruptia primilor dinti, intre 6 luni si 1 an. Chiar daca pare prea devreme, prima vizita, fie ea doar observationala are rolul ei. Medicul face un bilant al starii generale de sanatate, urmareste evolutia eruptiei si eventuale anomalii. Cu alte cuvinte, medicul va vedea daca micutul a inceput sa dezvolte carii (citeste si caria de biberon), va va da cateva sfaturi despre cum puteti sa-l spalati pe dinti de la o varsta asa mica. In plus, medicul poate evalua necesitatea suplimentului de fluor si va poate da instructiuni de dieta sanatoasa.

Este important sa mergem cu copiii la stomatolog inainte de aparitia durerii dentare, astfel ei vor trata aceasta vizita ca pe una de placere, vor merge intr-un loc nou unde descopera lucruri noi si interesante.
Read more